Selectie 2020

Summer survivors (2018)

Summer survivors (2018)

Indre, o tânără ambițioasă, cercetător în psihologie, care a acceptat cu mari îndoieli să transporte doi pacienți de la o clinică de psihiatrie la alta, în schimbul unor avantaje pentru clinica la care lucrează, constată că a devenit șefa unui grup ciudat, pornit într-o lungă călătorie până la mare. Sociabilul Paulius este un tânăr a cărui tulburare bipolară îl deosebește mult de introvertita Juste, ale cărei traume nu se văd, dar amândoi sunt marcați de o bătălie interioară . Pe măsură ce toți trec printr-o luptă de supraviețuire împreună, ceea ce pare a fi călătoria fără griji a unor prieteni dispuși să se distreze, poate deveni de fapt începutul însănătoșirii în această poveste care, ca vara însăși, este plină de speranțe, surprize și de senzația că orice se poate întâmpla.

Despre regizor

Născută în 1991, regizoarea și scenarista Marija Kavtaradze a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Regie de Film din Lituania în 2014. Unul dintre  cele mai recente scurt-metraje de ficțiune ale sale, Am vreo 20 de ani (2014), a obținut premiul pentru cel mai bun film studențesc la Gala decernării Premiilor Cocorul de Aur ale Academiei de Film Lituaniene, în 2015. Marija Kavtaradze a fost și co-scenarista filmului The Saint (Sfântul) al regizorului Andrius Blazevicius, produs tot de casa M-Films, care a avut premiera la festivalurile de la Busan (Coreea de Sud)  și Varșovia din 2016 și a rulat în Lituania în 2017, înregistrând încasări de peste 250000 euro. Considerată ca fiind unul dintre cei mai talentați tineri regizori din Lituania, pentru filmul său artistic de debut, Supraviețuitorii verii, Marija Kavtaradze s-a bucurat de sprijinul Centrului Lituanian de Film.

Ce spun criticii

Kavtaradze prezintă un film foarte sensibil și atașant. Deși tratează un subiect extrem de serios – diverse aspecte ale bolilor mintale – filmul reușește să-și păstreze umorul și aerul relaxat, oferind imaginea nemaivăzută a unei lumi de obicei înfățișate într-un mod mai întunecat.

– Vassilis Economou, cineuropa.org

Dacă ne gândim la modul melodramatic în care atâtea filme descriu bolile mintale, adânca tristețe și normalitatea care pendulează în Summer Survivors reprezintă o realizare impresionantă. Presimt că pe această regizoare o așteaptă un viitor extrem de promițător.

– Michael Sicinski, Cinemascope

Cinema Union

Sâmbătă,

3 octombrie

20:30

Genul filmului

Dramă, Comedie

Regia

Marija Kavtaradze

Distribuția

Indrė Patkauskaitė, Paulius Markevičius, Gelminė Glemžaitė, Darius Meškauskas, Vilija Grigaitytė

Premii


- Festival del Cinema Europeo 2019 - Audience Award
- Riviera International Film Festival 2019 - Sky Special Award, Premiul juriului
Vilnius International Film Festival 2019 - Best Lithuanian Film (Audience Award), Best Actor
Toronto International Film Festival, Discovery section (world premiere)

Anul

2018

Durata

91 minute

Limba originală

Lituaniană

Subtitrarea

Română

Țara de produție

Lituania