Nicăpetre a absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în anul 1964, afirmându-se, încă de la debut, ca desenator şi sculptor original, de mare valoare. Până în 1980 a trăit şi a creat în România. Invitat la un simpozion în Grecia, primește permisiunea de la autoritățile comuniste să poată pleca. Părăsește România pe date de 15 iulie 1980 și decide să nu se mai întoarcă.
Lasă în urmă, toată creaţia sa de desenator şi de sculptor, realizată între 1962 şi 1980, în atelierul său brăilean. Refuzând să dea curs insistențelor autorităților de a reveni în țară, atelierul este vandalizat și multe dintre opere distruse.
În iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto. Deşi a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supravieţui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul „Artistul şi Natura”), să picteze (ciclul „Livezi înflorite”), să scrie (volumul autobiografic „Brăiliţa – Downtown – via UAP”) şi să cioplească, în parcuri sau în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnaţi de furtună şi, din ce în ce mai rar, în piatră.
Din anul 1982 a reuşit să expună în Toronto, pictură şi sculptură, la Columbus Center, iar în 1985 a deschis expoziţia personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense activităţi expoziţionale care îi va aduce recunoaşterea internaţională.
Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor şi prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii şi în alte spaţii culturale de referinţă din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.
